PROPUNERI DE MODIFICARE A LEGISLATIEI ACHIZITIILOR PUBLICE (III). Precizarea contestatiei ulterior studierii dosarului achizitiei publice la C.N.S.C.

DE LEGE FERENDA

O.U.G. nr. 34/2006 – Art. 274 – (4) La cerere, contestatorul are acces la documentele aflate in dosarul achizitiei publice depuse de autoritate la Consiliu, cu exceptia propunerilor tehnice ale celorlalti ofertanti la procedura de atribuire, acestea din urma putand fi consultate de contestator numai cu acordul scris al respectivilor ofertanti, acord care se anexeaza la cererea pe care contestatorul o adreseaz? Consiliului.

(41) In cazul in care uzeaza de prevederile alin. (4), contestatorul are dreptul de a-si preciza corespunzator contestatia sub aspectul capetelor de cerere, al motivelor invocate in sustinerea contestatiei si al mijloacelor de proba, in termen de 5 zile de la data luarii la cunostinta a continutului dosarului achizitiei publice, sub sanctiunea decaderii.

(42) Precizarea se formuleaza in scris si va contine cel putin informatiile prevazute la art. 270. Sub sanctiunea respingerii precizarii ca tardiva, aceasta se inainteaza atat Consiliului, cat si autoritatii contractante, nu mai tarziu de expirarea termenului prevazut la art. 274 alin. (41). Prevederile art. 2563, 271 alin. (2) si (3), 2741si 275 se aplica in mod corespunzator.

Argumente

1.     Incalcarea dreptului la aparare

In contextul legal actual, la momentul atacarii unui act al autoritatii contractante considerat a fi nelegal, contestatorul nu are acces la dosarul procedurii de achizitie publica. Cu toate ca, potrivit prevederilor art. 215 din O.U.G. nr. 34/2006, dosarul achizitiei publice are caracter de document public, accesul la continutul acestuia se acorda cu respectarea procedurii si a termenelor prevazute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public. Or, potrivit acestui act normativ, autoritatile publice au obligatia de a raspunde unei solicitari adresate in acest sens intr-un termen cuprins intre 10 si 30 de zile, “in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii”, putand impune solicitantului si acoperirea costurilor aferente copierii documentatiei solicitate, ceea ce face practic imposibil accesul la aceste documente anterior formularii contestatiei.

Prin urmare, la momentul formularii contestatiei, contestatorul nu detine toate informatiile necesare sustinerii acesteia iar, ulterior analizei documentatiei depuse la C.N.S.C., de cele mai multe ori se identifica motive suplimentare de nelegalitate sau netemeinicie.

In prezent, potrivit art. 270 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, contestatorul are dreptul de a-si completa contestatia doar in cazul in care Consiliul apreciaza ca aceasta nu cuprinde toate elementele prevazute la alin. (1) al aceluiasi articol, contestatorul nebeneficiind practic de aceasta prerogativa in mod neconditionat.

Consideram ca lipsa unor dispozitii exprese care sa confere contestatorului dreptul de a-si preciza contestatia sub toate aspectele in urma consultarii dosarului achizitiei publice (in anumite conditii), reprezinta o lacuna a legislatiei achizitiilor publice, incalcand prevederile art. 24 din Constitutia Romaniei, ale art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si prevederile art. 132 din Codul de Procedura Civila, care garanteaza dreptul la aparare prin prisma drepturilor procesuale conferite partilor in proces.

Dreptul la aparare conferit de reglementarile indicate presupune in cazul de fata ca cel care formuleaza o contestatie sa aiba acces la dosarul achizitiei publice pentru a putea argumenta si chiar verifica modul in care masurile si/sau actele autoritatii contractante sunt legale sau ii afecteaza un drept sau un interes legitim.

Necesitatea inserarii unor prevederi in sensul celor aratate in legislatia achizitiilor publice este cu atat mai mult resimtita cu cat, in acest moment, C.N.S.C. detine competenta exclusiva in solutionarea litigiilor intervenite anterior incheierii contractului de achizitie publica.

2.     Incalcarea dreptului la un proces echitabil

Unul dintre drepturile fundamentale garantate de C.E.D.O. este dreptul la un proces echitabil, ceea ce presupune ca judecarea cauzei sa fie echitabila. In derularea efectiva a justitiei, exigenta unui proces echitabil implica toate garantiile prevazute de art. 6 paragr. 1 din C.E.D.O., egalitatea de arme si contradictorialitatea fiind “drepturi conditie” ale unui proces echitabil[1].

Prin urmare, principiul “egalitatii de arme” este considerat o componenta esentiala, ce presupune ca fiecare parte sa aiba posibilitatea folosirii mijloacelor procesuale pe pozitie de egalitate cu a adversarului, care nu trebuie sa beneficieze de o situatie privilegiata, de natura a-i asigura un avantaj substantial in promovarea propriilor interese. In situatia analizata, acest drept este de plano incalcat intrucat, la momentul formularii punctului de vedere fata de contestatia depusa, autoritatea contractanta are acces la dosarul achizitiei publice, pe cand contestatorul nu are posibilitatea de a-si fundamenta contestatia in aceleasi conditii.

Concluzie

Inserarea unei prevederi exprese cu privire la dreptul contestatorului de a preciza contestatia este necesara atat pentru a stabili o practica unitara, cat si pentru a ralia procedura de solutionare in fata C.N.S.C. la procedura in fata instantei de judecata. Desi C.N.S.C. accepta in general precizarea contestatiilor ulterior luarii la cunostinta a actelor din dosarul achizitiei publice, in practica exista si situatii in care completele de solutionare a contestatiilor nu tin cont de capetele de cerere si motivele suplimentare invocate prin precizare. Mai mult, nefiind reglementat un termen expres pentru comunicarea precizarii, nu o data C.N.S.C. a emis decizia anterior primirii precizarii contestatiei.

[CONTINUARE SAPTAMANA VIITOARE]



[1] Ion Deleanu – Drepturile fundamentale ale partilor in procesul civil – Norme nationale, norme conventionale si norme comunitare, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008, pag. 191.

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers