In M.Of. nr. 415 din data de 14 iunie 2011 a fost publicat Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice nr. 302/2011 privind aprobarea formularelor standard ale Procesului-verbal al sedintei de deschidere a ofertelor si Raportului procedurii, aferente procedurilor de atribuire a contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii.
Ordinul a intrat in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial, respectiv data de 14 iunie 2011.
Formularul standard al Procesului-verbal al sedintei de deschidere a ofertelor
Formularul standard al Procesului-verbal al sedintei de deschidere a ofertelor, prevazut in Anexa nr. 1 la Ordin, stabileste informatiile care trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu in cuprinsul Procesului-verbal al sedintei de deschidere a ofertelor.
Informatiile antementionate includ, inter alia:
- datele aferente contractului de achizitie publica/acordului-cadru care urmeaza a fi incheiat;
- procedura de atribuire aplicata;
- componenta comisiei de evaluare;
- denumirea operatorilor economici care au depus oferte;
- lista documentelor depuse de fiecare operator economic;
- denumirea operatorilor economici ale caror oferte au fost respinse.
Fata de modelul de proces-verbal al sedintei de deschidere a ofertelor anterior recomandat de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (A.N.R.M.A.P.) prin Manualul operational pentru atribuirea contractelor de achizitie publica, Ordinul aduce o serie de modificari, astfel:
- introducerea valorii estimate a contractului de achizitie publica;
- precizarea situatiei in care au fost depuse contestatii la documentatie/clarificari la documentatie/raspunsul autoritatii la solicitarile de clarificari primite de la operatorii economici, precum si introducerea denumirii contestatarului, a motivelor contestatiei si a deciziei emise in aceste situatii;
- obligativitatea inserarii opiniei formulate de Ministerul Finantelor Publice – Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice (MFP-UCVAP)/Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) – Compartimentul de Verificare a Achizitiilor Publice (CVAP), rezultata in urma activitatii de verificare procedurala, precum si a semnarii de catre aceste autoritati a procesului verbal.
Formularul standard al raportului procedurii de atribuire
Raportul procedurii de atribuire, prevazut in Anexa nr. 2 la Ordin, cuprinde informatii referitoare la:
- legislatia aplicabila;
- calendarul procedurii de atribuire;
- modul de desfasurare a procedurii de achizitie publica, inclusiv date despre solicitarile/raspunsurile la clarificari existente pana la termenul-limita de depunere a ofertelor, sedinta de deschidere a ofertelor, procesul de evaluare, etc.
Fata de modelul anterior recomandat de catre A.N.R.M.A.P. prin Manualul operational pentru atribuirea contractelor de achizitie publica, raportul procedurii de atribuire va cuprinde, printre altele, calendarul derularii procedurii de atribuire, precum si datele corespunzatoare observatorilor UCVAP/CVAP. De asemenea, observatorii MFP – UCVAP/DGFP-CVAP au obligatia de a semna raportul procedurii de atribuire.