In M.Of. nr. 111 din data de 11 februarie 2011 a fost publicat Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 26/2011 privind desfasurarea activitatii de achizitii publice in cadrul aparatului central al Ministerului Administratiei si Internelor.
Ordinul prevede ca procedurile de achizitii publice pentru structurile aparatului central al Ministerului Administratiei si Internelor se vor realiza de catre Grupul achizitii publice din subordinea Directiei generale logistice.
Ofertele depuse in cadrul procedurii de achizitii publice vor fi evaluate de catre Comisia de evaluare constituita prin dispozitia secretarului de stat sau secretarului general din cadrul structurii care solicita achizitia. Comisia de evaluare va fi alcatuita din specialisti din domeniul obiectului contractului si din personal din Grupul achizitii publice, din cadrul acestuia din urma fiind desemnat si presedintele.
Caietul de sarcini/documentatia descriptiva, criteriul de atribuire si criteriile de calificare se vor transmite Grupului achizitii publice de catre structura care solicita achizitia. Grupul este reponsabil si cu intocmirea documentatiei de atribuire/de concurs, precum si cu publicarea anunturilor de intentie, participare si atribuire.
Secretarul de stat sau secretarul de stat adjunct in subordonarea caruia se afla unitatea care solicita achizitia, aproba:
- documentatia de atribuire/de concurs;
- raportul procedurii de atribuire sau nota justificativa, in cazul achizitiilor directe;
- nota justificativa privind selectarea procedurii de atribuire;
- nota privind valoarea estimata a contractului de achizitie publica;
- nota justificativa privind stabilirea criteriului de atribuire;
- nota justificativa privind stabilirea cerintelor minime de calificare.
Incheierea contractelor de achizitie publica se efectueaza potrivit competentelor stabilite prin actele normative incidente, separat pe cele doua componente, administratie publica si ordine publica. Derularea acestor contracte se realizeaza de catre structura care a solicitat achizitia publica.