Capcanele pretului neobisnuit de scazut

Av. Iulia Vass si Av. Miriam Constantin, VASS Lawyers

In achizitii publice, o oferta financiara agresiva poate fi cheia succesului sau cauza esecului. Linia fina de demarcatie este trasata de autoritatea contractanta, atunci cand decide daca pretul aparent neobisnuit de scazut este justificat sau nu. Este adevarata zicala „cine nu risca, nu castiga”. Cat de mult pot risca insa ofertantii, fara a suferi consecintele legale? La fel, vor rezista autoritatile contractante tentatiei preturilor mici, chiar derizorii, pentru a asigura o buna executare a contractului?

Ofertarea unor preturi aparent neobisnuit de scazute ascunde capcane periculoase atat pentru operatorii economici, cat si pentru autoritatile contractante. Pe de o parte, operatorii economici pot fi exclusi din procedura daca autoritatile contractante considera ca acestia nu au justificat corespunzator pretul aparent neobisnuit de scazut. Pe de alta parte, prin acceptarea ofertelor cu pret neobisnuit de scazut, autoritatile contractante risca sa primeasca servicii/lucrari/bunuri de o calitate indoielnica sau sa nu le primeasca deloc.

Toate aceste capcane pot fi insa evitate!

In conformitate cu art. 202 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, in cazul unei oferte care are un pret aparent neobisnuit de scazut in raport cu ceea ce urmeaza a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractanta are obligatia de a solicita ofertantului, in scris si inainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii si precizari pe care le considera semnificative cu privire la oferta, precum si de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv.

Cu alte cuvinte, inainte de a solicita clarificari cu privire la o oferta de tipul mentionat, asupra acesteia planeaza o prezumtie ca pretul este neobisnuit de scazut si, drept urmare, ca nu ar prezenta garantiile corespunzatoare unei executari a contractului in deplin acord cu prevederile caietului de sarcini. Astfel, in procesul de evaluare, in legatura cu pretul scazut, se contureaza trei etape.

Prima etapa este rezultatul unei operatiuni facile si obiective, presupunand  constatarea ca atare a existentei unui pret aparent neobisnuit de scazut in raport cu ceea ce urmeaza a fi furnizat, executat sau prestat.  Putem vorbi despre pret aparent neobisnuit de scazut atunci cand:

  • pretul ofertat, fara TVA, reprezinta mai putin de 85% din valoarea estimata a contractului respectiv; sau
  • pretul ofertat reprezinta mai putin de 85% din media aritmetica a ofertelor, in cazul in care in procedura de atribuire sunt cel putin 5 oferte acceptabile si confome.

Intr-o a doua etapa, ca urmare a depistarii unei oferte cu un pret aparent neobisnuit de scazut, autoritatea contractanta va solicita clarificari vizand fundamentarea acelui pret. Astfel, s-a statuat in mod imperativ ca autoritatea contractanta are obligatia de a solicita ofertantului, in scris si inainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii si precizari pe care le considera semnificative cu privire la oferta, precum si de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv. Astfel, autoritatea va cere prin solicitarea de clarificari, inclusiv documente privind preturile la furnizori, situatia stocurilor de materii prime si materiale, modul de organizare si metodele utilizate in cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a fortei de munca, performantele si costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru.

Urmare a primirii solicitarii de clarificari cu privire la justificarea pretului aparent neobisnuit de scazut, ofertantul are obligatia de a transmite autoritatii contractante justificari care se pot referi la:

  • fundamentarea economica a modului de formare a pretului, aferent metodelor de executie utilizate, procesului de productie sau serviciilor prestate;
  • solutiile tehnice adoptate si/sau orice conditii deosebit de favorabile de care beneficiaza ofertantul pentru executarea lucrarilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor;
  • originalitatea ofertei din punct de vedere al indeplinirii tuturor cerintelor prevazute in caietul de sarcini;
  • respectarea dispozitiilor privind protectia muncii si conditiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrarii, prestarea serviciului sau furnizarea produselor;
  • posibilitatea ca ofertantul sa beneficieze de un ajutor de stat.

Cea de-a treia etapa este un proces ce permite comisiei de evaluare sa aprecieze justificarile primite de la ofertanti inauntrul unor limite extinse. Aceasta rezulta din prevederile art. 361 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, potrivit carora, in cazul in care ofertantul nu prezinta informatiile solicitate sau aceste informatii nu pot justifica pretul aparent neobisnuit de scazut, oferta sa este considerata inacceptabila. Altfel spus, ramane la aprecierea autoritatii contractante daca justificarile primite de la ofertanti sunt suficiente sau relevante in asa masura incat sa se faca dovada posibilitatii de executare corespunzatoare a contractului. Respingerea unei oferte cu un pret aparent neobisnuit de scazut este lasata astfel de catre legiuitor, in ultima instanta, la latitudinea autoritatii contractante. Aceasta din urma, desigur, va aprecia justetea pretului prin raportare atat la legislatia achizitiilor publice, cat si la specificul contractului ce urmeaza a fi atribuit. De remarcat este insa faptul ca autoritatea contractanta nu are aceasta libertate ab initio, ci dupa parcurgerea unor etape expres prevazute de lege (e.g. solicitarea de clarificari, analiza justificarilor primite).

Nu doar imprejurarea ca pretul este neobisnuit de scazut duce la concluzia ca o oferta este inacceptabila, ci si imprejurarea ca pretul ofertat nu asigura indeplinirea corespunzatoare a contractului. Se instituie asadar doua conditii ce trebuie indeplinite in mod cumulativ pentru ca o oferta sa fie declarata inacceptabila:

  • in urma verificarilor s-a constatat ca aceasta are un pret neobisnuit de scazut;
  • pretul neobisnuit de scazut determina imposibilitatea de a asigura indeplinirea contractului la parametrii cantitativi si calitativi solicitati prin caietul de sarcini.

Prin urmare, ori de cate ori constata ca o oferta are un pret aparent neobisnuit de scazut, autoritatea contractanta:

  • va solicita clarificari cu privire la justificarea pretului neobisnuit de scazut;
  • va avea in vedere justificarile aduse de catre ofertanti, daca ele sunt de natura sa sustina pretul astfel ofertat;
  • in masura in care informatiile solicitate nu sunt prezentate sau justificarile nu sunt intemeiate, va face aplicarea dispozitiilor art. 36 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 925/2006, declarand oferta ca inacceptabila.

Concluzionand, ignorarea dispozitiilor legale sau neaplicarea corecta a acestora in cazul ofertelor cu pret neobisnuit de scazut prezinta riscuri importante pentru buna derulare a contractelor de achizitie publica, atat in ceea ce priveste calitatea lucrarilor/serviciilor/bunurilor executate/prestate/furnizate, cat si in ceea ce priveste posibilitatea reala de executare a contractului. Un prim pericol este, asadar, indeplinirea defectuoasa a obligatiilor contractuale, ce presupune de cele mai multe ori prestarea unor servicii de calitate indoielnica pentru populatie. Cel mai bun exemplu in acest sens sunt drumurile recent finalizate, pline de gropi, petice si denivelari. Nu mai putin grave sunt cazurile de reziliere/rezolutiune a contractului; in aceste situatii, prestarea serviciilor publice se amana sine die, intrucat autoritatea trebuie sa organizeze o noua procedura de atribuire. Rezultatul este clar si implacabil: institutia publica va suferi un important prejudiciu de imagine, iar banii publici vor fi fost ineficient utilizati. Pentru a evita aceste capcane, este esential ca membrii comisiei de evaluare sa realizeze o analiza judicioasa a justificarilor primite de la ofertantii care prezinta un pret aparent neobisnuit de scazut, astfel incat sa isi formeze convingerea ca ofertantul declarat castigator va putea executa contractul la pretul propus, in parametrii minimi stabiliti prin documentatia de atribuire.

In acelasi timp, operatorii economici care oferteaza preturi aparent neobisnuit de scazute trebuie sa le poata justifica in mod corespunzator. In caz contrar, acestia vor fi exclusi din procedura sau, in cazul incheierii contractului de achizitie publica cu un pret neobisnuit de scazut, vor risca aplicarea de penalitati pentru neindeplinirea corespunzatoare a obligatiilor contractuale sau chiar rezilierea contractului si pierderea garantiei de buna executie.

Consultanță juridică în achiziții publice

Asistăm clienții în proiecte de achiziții publice, sectoriale, concesiuni și PPP, în toate etapele procedurii de atribuire și pe parcursul executării contractelor.

Vizitează site-ul Vass lawyers