Av. Iulia Vass, VASS Lawyers
Recunoscand nevoia de accelerare a procedurilor de achizitii publice în contextul crizei financiare, Comisia Europeana a admis oficial, în decembrie 2008, faptul ca natura exceptionala a situatiei economice actuale justifica aplicarea procedurii de licitatie restransa accelerata. Potrivit Comisiei Europene, în cazul aplicarii acestei proceduri accelerate, durata atribuirii contractului de achizitie publica se va reduce de la 87 la 30 de zile. Prezumtia de urgenta se va aplica în perioada 2009-2010 pentru toate marile proiecte publice.
Practic, prin invocarea motivului de urgenta, în conformitate cu legislatia romana în domeniu, se va putea reduce termenul de la 87 la 32 de zile, pentru contractele a caror valoare estimata este mai mare decat pragurile pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (art. 55 alin. (2) din OUG 34/2006). Pentru aceste contracte, reducerea termenelor legale se va putea aplica atat pentru prima etapa a licitatiei restranse, de selectare a candidatilor, cat si pentru etapa depunerii ofertelor, dupa cum urmeaza:
- Etapa I: perioada de timp cuprinsa între data transmiterii spre publicare a anuntului de participare la etapa de selectare a candidatilor si data-limita de depunere a candidaturilor poate fi redusa de la 37 la 10 zile, daca anuntul de participare se transmite electronic la JOUE;
- Etapa a II-a: perioada de timp cuprinsa între data transmiterii invitatiei de participare la etapa a II-a si data-limita de depunere a ofertelor poate fi redusa de la 40 la 12 zile.
La aceste termene minime de 10, respectiv 12 zile, se adauga cel de 10 zile care va curge de la data transmiterii comunicarii privind rezultatul aplicarii procedurii pana la încheierea contractului de achizitie publica.
Rezulta astfel un termen minim de 32 de zile de la publicarea anuntului de participare pana la încheierea contractului de achizitie publica atribuit prin procedura licitatiei restranse accelerate. Prin comparatie, termenul minim pentru încheierea unui contract de achizitie publica atribuit prin procedura licitatiei deschise este de 50 de zile, daca anuntul de participare a fost transmis electronic la JOUE, iar documentatia de atribuire este accesibila în SEAP.
Publicat in Saptamana Financiara